Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Carmen Constantin

 


Comunicat nr. 21


Locuințe proprietate personală pentru angajații Ministerului Apărării


Înscrierile pentru locuințele din zona Antiaeriană vor începe săptămâna viitoare și se vor încheia pe data de 31 martie 2008, a stabilit, în ședința de vineri, 25 ianuarie, Comisia de coordonare a Programelor de construire de locuințe proprietate personală pentru angajații Ministerului Apărării.
Înscrierile se vor desfășura on-line, accesând pagina din internet a Ministerului Apărării – www.mapn.ro/secțiunea Focus, cu respectarea “Condițiilor, criteriilor și punctajelor pentru selecția personalului armatei”, elaborate de comisie și aprobate recent de Ministrul Apărării. De la 1 aprilie, banca finanțatoare va iniția procedura proprie de selecție a personalului armatei înscris în program.

De asemenea, în cadrul întâlnirii de vineri au fost discutate planurile unităților locative ce urmează să fie realizate în cadrul acestui program, stabilindu-se că vor fi construite circa 1800 de spații de locuit.

Comisia de coordonare a avizat, de asemenea, modul de funcționare a comisiilor teritoriale de coordonare a programelor de construcții de locuințe din urmatoarele locații: Buzău, Cluj-Napoca, Craiova, Focșani, Galați, Predeal și Sibiu.

Pentru complexul Străulești-Băneasa, primul cartier destinat angajaților Ministerului Apărării, au demarat, pe data de 10 ianuarie, procedurile de predare-primire a locuințelor, procesul fiind în prezent în desfășurare.



Biroul de Presă al Ministerului Apărării