Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: lt.col.ing. Leonard Mocanu

 


Comunicat nr. 98


Dialog româno – ucrainean la sediul Ministerului Apărării


Șeful Statului Major General, amiralul dr. Gheorghe Marin, s-a întâlnit marți, 15 aprilie, cu generalul de armată Serghei Kiricenko, șeful Statului Major General, comandant al Forțelor Armate ale Ucrainei, care efectuează o vizită oficială de două zile în România.

În timpul convorbirilor oficiale, au fost abordate aspecte ale cooperării militare bilaterale și au fost explorate posibilități de întărire a relațiilor dintre cele două armate. Amiralul Marin a prezentat din experiența privind transformarea, modernizarea și profesionalizarea Armatei României, precum și elemente privind instruirea efectivelor și participarea la operații și misiuni internaționale.

Generalul Kiricenko a fost primit și de ministrul apărării, Teodor Meleșcanu. Cu acest prilej, ministrul român al Apărării i-a transmis omologului său ucrainean invitația oficială de a vizita România, la o dată ce va fi stabilită ulterior.

Programul oaspetelui ucrainean mai cuprinde vizitarea unor unități și a unor instituții de învățământ superior militar, precum și depunerea unei coroane de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol.

* * *

Generalul de armată Kiricenko s-a născut la 4 mai 1952. A absolvit școala militară, specialitatea blindate, în anul 1973, după care a îndeplinit succesiv funcții pe toate treptele ierarhiei militare.
A fost numit în funcția actuală în anul 2005. Pentru meritele sale, a fost distins cu numeroase ordine, medalii și decorații. Este căsătorit și are doi copii.




Biroul de Presă al Ministerului Apărării