Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Lt. Viorica Sabie, Biroul de presă al MApN

 


Comunicat nr. 31


Militarii români s-au întâlnit cu liderii locali din districtul Tarnak Wa Jaldak, Afganistan


Militarii Batalionului 21 Manevră din Afganistan au participat joi, 12 februarie, la o misiune CIMIC în districtul Tarnak Wa Jaldak.

Scopul acestei misiuni a fost de a crește încrederea populației afgane în militarii români și de a oferi ajutoare localnicilor. Astfel, populația locală a primit pături și obiecte de îmbrăcăminte, precum și produse de uz casnic.

În timpul acestei misiuni, comandantul „Viperelor Negre”, locotenent-colonelul Florin STAN, a avut o întâlnire cu liderii locali în cadrul căreia i-a asigurat că le va acorda tot sprijinul necesar în vederea stabilirii unui climat de securitate favorabil în zonă.

La această întâlnire au participat reprezentanți ai ANSF (forțele de securitate afgane), șeful consiliului provincial Haji Hashim, reprezentanți ai partenerilor americani și aproximativ 70 de lideri locali din provincia Zabul.



Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naționale