Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: mr. Cristina Iacobuț, tel.: 0722.380.138

 


Comunicat nr. 81


Sesiune de comunicări științifice pe probleme de mobilizare


Statul Major General a organizat joi, 26 martie, în Aula Universității Naționale de Apărare "Carol I", sesiunea de comunicări științifice cu tema "Mobilizarea, generarea și regenerarea structurilor militare în contextul pregătirii economiei și teritoriului pentru apărare".

Activitatea s-a desfășurat la inițiativa șefului Statului Major General, amiralul dr. Gheorghe MARIN, și a avut scopul de a asigura o abordare unitară a principalelor acte normative care reglementează mobilizarea Armatei României.

În ședința de deschidere, au rostit alocuțiuni generalul-maior dr. Ștefan OPREA, locțiitorul șefului SMG, generalul-locotenent dr. Teodor FRUNZETI, comandantul (rectorul) UNAp, domnul Eugen NICOLICEA, membru al Comisiei Juridice din Camera Deputaților, și generalul-maior dr. Olimpiodor ANTONESCU, adjunct al inspectorului general și șef al Statului Major al Jandarmeriei.

În cadrul lucrărilor, s-au abordat probleme privind generarea forțelor în Armata României, rolul centrelor militare privind anunțarea și trimiterea resurselor la instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, evaluarea disponibilității tinerilor din zona de nord-est a țării de a deveni rezerviști voluntari, rolul și utilizarea rezerviștilor în țările membre ale NATO.

De asemenea, s-au dezbătut aspecte privind demobilizarea armatei și concepte de mobilizare a structurilor de ordine și siguranță publică cu statut militar în contextul integrării României în NATO.


Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naționale