Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: cpt. Lucian Neacșu, telefon 0723398505

 


Comunicat nr. 207


Nava Școală "Mircea" în Portul Hamilton


Nava școală "Mircea" a intrat joi, 11 mai 2009, în portul Hamilton. Pe durata celor trei zile de staționare, echipajul va participa la festivitățile organizate de autoritățile locale cu ocazia sărbătoririi a 400 de ani de la apariția primilor locuitori în insulele Bermuda.

Studenții și elevii vor defila în acompaniamentul muzicii regimentului din Bermuda și vor lua parte, alături de echipajele celorlalte nave participante la regată, la întreceri sportive – fotbal, volei și tras la parâmă.

Sâmbătă, 13 mai, va avea loc festivitatea de premiere a celei de-a doua etape a regatei Tall Ships Atlantic Challenge, Tenerife – Bermuda și a competițiilor sportive. Premiile vor fi înmânate de premierul Bermudei, dr. Ewart Brown.

Nava școală "Mircea" va părăsi portul Hamilton luni, 15 mai, când se va da startul următoarei etape a regatei, Bermuda - Charleston (S.U.A.).
***
Nava școală "Mircea" participă în perioada 12 aprilie - 26 august 2009 la marșul anual de instruire practică, în cadrul căruia este inclusă și prezența la regata "Tall Ships Atlantic Challenge 2009".

Itinerarul marșului cuprinde escale în 8 porturi - Catania, Cadiz, Tenerife, Hamilton, Charleston, Boston, Ponta Delgada și Algeciras, unde velierul reprezintă atât Forțele Navale, cât și România la toate manifestările organizate.

La bord se află un echipaj de 190 de persoane, din care 63 de studenți și 2 studente de la Academia Navală "Mircea cel Bătrân", 34 de elevi și 4 eleve de la Școala Militară de Maiștri Militari "Amiral Ion Murgescu".

Pe parcursul celor 12.500 de mile marine care vor fi străbătute în Marea Neagră, Marea Egee, Mediterană și Oceanul Atlantic studenții și elevii vor căpăta noi deprinderi marinărești și profesionale.


Biroul de presă