Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 99


COMUNICAT DE PRESĂ


O coloană mixtă de autovehicule româno-afgană, care efectua o misiune pe autostrada A1, Kandahar-Kabul, a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat astăzi, 24 aprilie, în jurul orei 08.30 (ora României).

În urma deflagrației, un militar român aflat într-unul dintre vehiculele blindate a acuzat dureri la cap și a fost evacuat, conform procedurilor, cu un elicopter la spitalul militar din Baza Lagman. Fruntașul George Țîrcomnicu a suferit o contuzie la cap. În prezent, starea de sănătate a militarului este bună, el fiind în afara oricărui pericol.

Coloana era formată din autovehicule blindate PIRANHA și HUMVEE ale Batalionului 33 Manevră și un autovehicul al poliției militare afgane. Niciunul dintre autovehiculele blindate nu a suferit avarii.

Ministrul apărării naționale Gabriel Oprea și șeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, urmăresc cu atenție evoluția stării de sănătate a militarului.


Biroul de presă