Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 87


INFORMAȚIE DE PRESĂ


Ministrul apărării naționale Gabriel Oprea va participa miercuri, 20 iulie, începând cu ora 9.00, la ceremonia militară prilejuită de sărbătorirea Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene și acordarea Drapelului de luptă Statului Major al Forțelor Aeriene, la Monumentul Eroilor Aerului din București.

Piața Aviatorilor va fi survolată, cu această ocazie, de formații de aeronave de tipul MiG-21 LanceR, IAR-330, C-27J Spartan, IAR-99 ȘOIM, Mi-17 și EC-135, aparținând Forțelor Aeriene Române și Ministerului Administrației și Internelor.

În cadrul ceremonialului militar și religios vor fi depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor Aerului în memoria tuturor eroilor aviatori militari și civili.

În garnizoanele din țară unde sunt unități militare ale Forțelor Aeriene Române se desfășoară, în această săptămână, ceremonii de depuneri de coroane de flori la monumentele închinate eroilor, activități de evocare a tradițiilor de luptă ale unităților din Forțele Aeriene, precum și expoziții de prezentare a tehnicii și echipamentelor militare.

La activități au fost invitați să participe reprezentanți ai M.Ap.N., ai autorităților publice locale, cadre militare în rezervă și în retragere și veterani de război.

* * *
Forțele Aeriene Române au participat, în cadrul efectivelor militare dislocate peste hotare în ultimii 20 de ani, la eforturile asumate de România în cadrul operațiunilor de menținere a păcii, în operațiunile de sprijin, de stabilizare și reconstrucție în zonele de conflict și s-au angajat în lupta împotriva terorismului internațional.

Aviatorii militari români au asigurat legătura aeriană pentru militarii din celelalte categorii de forțe cu teatrele de operații din Irak, Afganistan sau Balcanii de Vest, dar și-au asumat și misiuni direct sub egida Alianței Nord-Atlantice sau Uniunii Europene, cum au fost cele de Poliție Aeriană în Țările Baltice, conducerea operațională a Aeroportului Internațional din Kabul, misiune executată în acest moment pentru a doua oară de România, sau participarea în Bosnia-Herțegovina la Operațiunea ALTHEA.

În cadrul misiunilor executate de Forțele Aeriene trebuie amintite și repatrierea românilor din Libia, în acest an, prin operaționalizarea cu succes a unui pod aerian, pentru prima dată după cel de-al doilea Război Mondial, în cadrul căruia au fost evacuați din Libia 317 persoane, din care 231 de români și 86 de cetățeni străini, și zborurile umanitare realizate în țară, pentru salvarea vieții compatrioților.


Biroul de Presă