Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Biroul de presă

 


Comunicat nr. 132


Comunicat de presă


În cadrul unei ceremonii desfășurate la sediul M.Ap.N., vineri, 9 decembrie, Ministrul Apărării Naționale Gabriel Oprea l-a înaintat în mod excepțional în gradul de locotenent pe sublocotenentul Daniel-Cătălin Trefaș, rănit în timpul executării unei misiuni în Afganistan.

De asemenea, în semn de recunoștință pentru devotamentul și curajul manifestate în teatrul de operații, ministrul Gabriel Oprea i-a conferit ofițerului Emblema "Onoarea Armatei României" cu însemn de război.

Ministrul Apărării Naționale s-a interesat de starea de sănătate a ofițerului și de modul în care a decurs recuperarea medicală. Locotenentul Trefaș i-a mulțumit ministrului pentru grija pe care a arătat-o și pentru distincția conferită, raportând că se simte bine și este pregătit să plece într-o nouă misiune.

Locotenentul Daniel-Cătălin Trefaș, în vârstă de 24 de ani, comandant pluton geniu luptă, a fost rănit în teatrul de operații din Afganistan, la 15 noiembrie 2011, în urma deflagrației unui dispozitiv exploziv improvizat. Ulterior, ofițerul a fost tratat medical și a urmat proceduri de recuperare în spitalul militar din Landstuhl (Germania) și în Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București.


Biroul de Presă