Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 8


COMUNICAT DE PRESĂ


Efectivele și mijloacele tehnice ale Armatei sunt în continuare pregătite, conform dispoziției ministrului Apărării Naționale Gabriel Oprea, pentru salvarea persoanelor aflate în pericol și deblocarea căilor de comunicații în zonele afectate de viscol și de căderile masive de zăpadă. Toate unitățile militare din țară sunt gata să intervină, conform planurilor de acțiune în situații de urgență, la solicitarea reprezentanților autorităților centrale și locale, și acționează, încă din seara zilei de 25 ianuarie, cu efective și tehnică militară.

La această oră, Armata participă cu forțe și mijloace la ajutorarea și evacuarea persoanelor aflate în autovehicule, deblocarea drumurilor, distribuirea de alimente și ceai cald, pe Autostrada A2, la km 111 și la km 24, pe Autostrada A1 - intersecția cu Centura Capitalei, pe DN 3 - intersecția cu Centura Capitalei și în zona localității Brănești, județul Ilfov, DN 5 - localitatea Uzunu, județul Giurgiu, calea de comunicație Alexandria-Răsmirești, județul Teleorman, în zona localității Beștepe, județul Tulcea, în comuna Nicolae Bălcescu, județul Constanța, și în localitatea Boțârlău, județul Vrancea.

În cursul nopții de joi spre vineri, subunități ale Armatei au distribuit alimente, apă și ceai cald persoanelor aflate în autoturismele blocate pe autostrăzile A1 și A2. Ajutoarele au fost asigurate prin grija Statului Major al Forțelor Terestre, Statului Major al Forțelor Navale și Comandamentului Logistic Întrunit, iar echipele au acționat pe cele două autostrăzi, din ambele sensuri de mers, militarii acționând, pe timpul intervenției, și pentru evacuarea persoanelor aflate în pericol și deblocarea autovehiculelor aflate pe autostrăzi.

Militarii Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul" au acționat cu transportoare amfibii blindate și autospeciale pe Centura Capitalei, unde au reușit repunerea în circulație a peste 60 de TIR-uri blocate în zăpadă și au distribuit, la rândul lor, ceai cald, apă și alimente persoanelor aflate în mașini.

Din 25 ianuarie și până în prezent, peste 1.500 de militari au intervenit în mai multe județe, cu utilaje și tehnică auto. La nevoie, Armata poate pune la dispoziție până la 5.000 de militari pentru a acționa în situațiile de urgență.

Ministrul Gabriel Oprea a ordonat tuturor unităților militare să acționeze imediat ce li se solicită intervenția sau li se semnalează situații de persoane aflate în pericol și a cerut reprezentanților autorităților locale să ceară ajutorul unităților militare, pentru ca efectivele și mijloacele pregătite să intervină în cel mai scurt timp.

M.Ap.N. continuă să monitorizeze, prin structura de specialitate a Statului Major General, situația din țară și va fi în măsură să intervină cu personal și tehnică, în sprijinul populației afectate de vremea nefavorabilă.


Biroul de Presă