Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 204


Comunicat de presă


Șeful Statului Major General, general-locotenent Ștefan Dănilă, a efectuat, în perioada 18-23 septembrie, o vizită oficială în Statul Alabama, Statele Unite ale Americii.

În cadrul vizitei, șeful SMG a avut convorbiri oficiale cu comandantul Comandamentului Întrunit al Gărzii Naționale a Statului Alabama, generalul-maior Perry Smith, referitoare la stadiul cooperării dintre Armata României și Garda Națională din Alabama, precum și la modalitățile de îmbunătățire a acesteia.

Generalul-locotenent Ștefan Dănilă s-a întâlnit și cu guvernatorul Statului Alabama, Robert Bentley, cu care a discutat despre colaboarea militară bilaterală și despre posibilitățile de extindere a acestui parteneriat și în alte domenii.

Delegația militară română a vizitat două baze aeriene, precum și Centrul de Instruire al Gărzii Naționale a Statului Alabama.

Garda Națională a Statului Alabama este componenta militară americană desemnată ca partener al Armatei României în cadrul programului "State Partnership Program", relațiile dintre aceste instituții derulându-se din anul 1994.


Biroul de Presă