Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 40


COMUNICAT DE PRESĂ


Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, s-a întâlnit luni, 11 februarie, la sediul Ministerului Apărării Naționale, cu vicepreședintele Parlamentului federal german (Bundestag), Susanne Kastner.

În cadrul discuțiilor oficiale au fost abordate teme referitoare la dezvoltarea relațiilor de cooperare militară româno-germană, la Politica de Securitate și Apărare Comună, precum și la amplasarea sistemului american de apărare antirachetă în Europa.

Cei doi înalți oficiali și-au manifestat satisfacția cu privire la nivelul ridicat al dialogului și cooperării politico-militare româno-germane, atât în cadrul bilateral, creat de parteneriatul dintre cele două țări, cât și ca state membre ale NATO și UE.

Arătând că țara noastră rămâne un susținător constant al dezvoltării capabilității de apărare antirachetă a Alianței Nord-Atlantice, ministrul Dușa a subliniat că "operaționalizarea elementelor scutului antirachetă american în România, în anul 2015, și integrarea acestora în sistemul NATO de apărare european va fi un pas important în atingerea capabilității inițiale a sistemului. Implicarea țării noastre în dezvoltarea acestui sistem în Europa reprezintă un progres substanțial pe linia creșterii nivelului de securitate națională și euro-atlantică, contribuind, în același timp, la consolidarea profilului strategic al României ca partener de încredere și furnizor de securitate pentru toate statele membre ale NATO și ale UE".

Referindu-se la Politica de Securitate și Apărare Comună, cei doi oficiali au apreciat că aceasta reprezintă un vector important al proiectului european, care va permite statelor membre ale UE să gestioneze mediul de securitate la nivel regional și global.

La rândul său, Susanne Kastner a mulțumit părții române pentru deschiderea arătată în dialogul politico-militar bilateral, premisă de dezvoltare durabilă a relațiilor de prietenie și colaborare dintre cele două țări și armate.


Biroul de Presă