Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Locotenent-colonel Liviu Flutur

 


Comunicat nr. 180


Ceremonie militară cu ocazia repatrierii sublocotenentului Narcis Șonei



Sublocotenentul (post-mortem) Narcis Șonei, care a căzut la datorie duminică pe timpul îndeplinirii unei misiuni în Afganistan, va fi adus în România cu un avion C-130 Hercules aparținând Forțelor Aeriene Române, joi, 28 aprilie, seara.

După sosirea aeronavei, la Baza 90 Transport Aerian se va desfășura un ceremonial militar-religios și se va prezenta ordinul ministrului apărării naționale, Teodor Atanasiu, privind înălțarea la gradul de sublocotenent (post-mortem) a sergentului Narcis Șonei.

Funeraliile sublocotenentului Șonei vor avea loc sâmbătă, 30 aprilie, la Tecuci, în prezența ministrului apărării naționale, domnul Teodor Atanasiu, și a Șefului Statului Major General, general dr. Eugen Bădălan.

Jurnaliștii care doresc să participe la ceremonialul militar-religios se vor acredita la Biroul de Presă al M.Ap.N. (tel/fax 413.01.11) până joi, 28 aprilie, ora 15.00, și vor fi așteptați, începând cu ora 19.00, la Baza 90 Transport Aerian.

Pentru acreditare se vor specifica numele jurnalistului, mijlocul de presă, date de identitate și numărul autovehiculului cu care se dorește accesul în baza aeriană.



Biroul de Presa al M.Ap.N.