Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 141


Întâlnirea ministrului apărării naționale cu ambasadorul Canadei la București, doamna Joanne Lemay


Prezența avioanelor canadiene de vânătoare CF-18 la Câmpia Turzii este o dovadă că relațiile de cooperare între Canada și România sunt unele solide și continuă parteneriatul militar dintre cele două state. Acest lucru a reieșit în urma întâlnirii de astăzi, 27 mai, a ministrului apărării naționale, Mircea Dușa, cu ambasadorul Canadei la București, Joanne Lemay.

În contextul desfășurării exercițiilor militare comune, ministrul apărării naționale a apreciat faptul că "Dacian Flag 2014 contribuie esențial la întărirea poziției NATO, dar și la dezvoltarea interoperabilității dintre forțele militare ale țărilor noastre".

La rândul său, Joanne Lemay a mulțumit ministrului Mircea Dușa pentru operativitatea cu care autoritățile române au reacționat în ceea ce privește demararea exercițiilor militare, apreciind faptul că cele două țări vor consolida relațiile bilaterale deja existente prin noi oportunități de dezvoltare.


Biroul de Presă