Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 251


Zbor de recepție la ieșirea din revizie a avionului IAR 99


O echipă de specialiști ai Centrului de Cercetări și Încercări în Zbor (CCIZ) Craiova, din cadrul Agenției de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare (ACTTM), va executa vineri, 4 decembrie, zboruri de recepție la ieșirea din revizia majoră a avionului IAR 99, revizie efectuată in colaborare cu societatea Avioane Craiova S.A.

Programul activităților cuprinde prezentarea principalelor realizări în domeniul cercetării științifice, a capabilităților și competențelor CCIZ și zboruri de încercare cu avionul IAR 99.

Jurnaliștii interesați să asiste la activitate vor fi așteptați vineri, 4 decembrie, între orele 8.20 și 8.55, la sediul Centrului de Cercetări și Încercări în Zbor, Strada Aviatorilor nr. 10, Comuna Ghercești, județul Dolj. Persoană de contact: lt.col. Cezar Stroe, tel. 0724 814 617.

Acreditările jurnaliștilor vor fi transmise până joi, 3 decembrie, ora 15.00, pe adresa de e-mail relatii.publice@dpa.ro.


Biroul de Presă