Comunicat de presă


Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 224


Ceremonii militare pentru comemorarea eroilor din Primul Război Mondial


Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, Ministerul Apărării Naționale organizează acțiuni comemorative dedicate eroilor care au căzut în luptă sau în prizonierat în timpul acestei conflagrații.

Ceremonii militare și religioase în memoria celor peste 330.000 de militari care și-au dat viața pentru țară în acest război vor fi organizate pe întreg teritoriul național, conform următorului program:

•Vineri, 26 august, de la ora 10.00, vor avea loc în premieră, în 100 de cimitire sau monumente ale eroilor ceremonii de “Rostire solemnă a numelor eroilor căzuți în Primul Război Mondial”. Personalități militare, ale vieții culturale, politice și sociale, militari răniți în teatrele de operații, copii ai eroilor căzuți în teatrele de operații, urmași ai eroilor căzuți în Primul Război Mondial, cetățeni vor da citire, succesiv, unor liste ce cuprind nume de eroi. Începând cu ora 17.45, o ceremonie similară se va desfășura și în Piața Tricolorului din București (esplanada Palatului Cercului Militar Național).

•Sâmbătă, 27 august, la Curtea de Argeș vor fi organizate, de la ora 11.00, o ceremonie militară de depuneri de coroane de flori în Cimitirul Eroilor iar la ora 12.00 va fi depusă o candelă la mormântul Regelui Ferdinand I, urmată de o slujbă de pomenire, la Catedrală.

•Tot sâmbătă, de la ora 9.00, va avea o ceremonie și la Fundata, în județul Brașov, la Monumentul dedicat primului ofițer al armatei române căzut la datorie în Primul Război Mondial.

•De asemenea, de la ora 21.00, militarii Armatei României vor trece din nou Carpații, în mod simbolic. Efective de valoare pluton vor executa marșuri tactice pe principalele rute pe care, exact cu 100 de ani în urmă, ostașii armatei noastre luau în stăpânire trecătorile Munților Carpați, pentru a permite trecerea efectivelor diviziilor române aflate în ofensivă.

•Duminică, 28 august, de la ora 12.30, o manifestare comemorativă va avea loc la Monumentul Ostașului Necunoscut, din Parcul Carol, care va cuprinde, printre altele, o rugăciune de pomenire a eroilor, depunerea unei coroane de flori și un moment prezentat de Asociația Tradiții Militare.

•Luni, 29 august, la Palatul Cercului Militar Național se va desfășura, de la ora 18.00, Masa rotundă cu tema ”Intrarea României în Primul Război Mondial și consecințele asupra conflagrației”, iar de la ora 20.00 un exercițiu de mânuire a armamentului, de tip drill-team și un concert de muzică de fanfară.

Ministerul Apărării Naționale îi invită pe cetățeni să asiste la toate aceste activități de comemorare a eroilor Primului Război Mondial.

* * *

România Întregită s-a clădit, în principal, prin sacrificiul ostașilor, căzuți pe câmpurile de bătălie din țară sau pieriți în prizonierat, eroi care au pus mai presus de propria lor viață binele națiunii.

Peste 330.000 de militari români și-au pierdut viața în urma acestei conflagrații mondiale, iar aproximativ 76.000 au rămas invalizi. Acestora li se adaugă victimele din rândul populației civile, răpuse de boli, foamete sau executate de trupele de ocupație.

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 821/2015, cu modificările și completările ulterioare, a fost aprobat Programul Național al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial, iar la propunerea primului ministru, președintele României a acordat Înaltul Său Patronaj activităților.


Secția Presă