Comunicat de presă


Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 305


Întâlnirea ministrului apărării naționale cu omologul canadian


În marja Reuniunii miniștrilor apărării din țările membre ale NATO, miercuri, 26 octombrie, ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc, a avut o întâlnire bilaterală cu omologul canadian, Harjit Singh Sajjan.

În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au susținut necesitatea continuării și intensificării cooperării bilaterale în domeniul apărării, în actualul context regional și internațional de securitate, caracterizat de evoluții deosebit de complexe și preocupante. În același timp, a fost subliniată importanța coordonării pozițiilor la nivel aliat, în vederea implementării deciziilor adoptate la Summit-ul de la Varșovia, cu accent pe cele care vizează realizarea prezenței avansate a NATO la flancul estic.

Ministrul român al apărării naționale a exprimat apreciere pentru solidaritatea și angajamentul Canadei în consolidarea capacității de descurajare a NATO la flancul estic, menționând prezența consistentă a forțelor armate canadiene la exercițiile desfășurate pe teritoriul țării noastre și în regiunea Mării Negre, pe toate cele trei dimensiuni operaționale – aeriană, terestră și maritimă. A remarcat în mod special dislocarea detașamentului aerian canadian, cu aeronave F-18, în România, atât în 2014, la Câmpia Turzii, cât și în 2016, la Mihail Kogălniceanu, precum și prezența fregatelor canadiene în Marea Neagră.

Oficialul canadian a subliniat că autoritățile de la Ottawa abordează unitar întregul flanc estic aliat și, ca urmare, participă la eforturile de consolidare a posturii de descurajare atât pe segmentul nordic, cât și pe cel sudic. În context, a subliniat decizia recentă de a contribui cu personal de stat major la efortul de operaționalizare a Brigăzii Multinaționale de la Craiova, menționând inclusiv intențiile de continuare a dislocării detașamentelor de aeronave de luptă F-18 și a fregatelor canadiene pe teritoriul României și în Marea Neagră.


Secția Presă