Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 19


Autoevaluarea activității Departamentului pentru armamente pe anul 2016


Autoevaluarea activității Departamentului pentru armamente în anul 2016 a avut loc astăzi, 1 februarie, la sediul instituției militare, în prezența ministrului apărării naționale, Gabriel-Beniamin Leș.

Locțiitorul șefului Departamentului pentru armamente, generalul-maior Cătălin-Adrian Moraru, a prezentat modul cum s-au derulat principalele programe și contracte de achiziții pentru sisteme de armamente și echipamente majore și cele mai importante activități curente desfășurate în anul 2016.

Ministrul Gabriel-Beniamin Leș a evidențiat intrarea în dotarea forțelor aeriene a primelor avioane multirol F-16, apreciind că „efortul de constituire a escadrilei de avioane multirol este unul consistent și un exemplu pentru alte programe de succes”.

Anul 2017 va fi unul important pentru înzestrarea armatei, în contextul majorării bugetului pentru apărare, aspect ce va permite Armatei Române să continue procesul de dezvoltare și modernizare a capabilităților .

Ministrul Leș a apreciat activitatea personalului Departamentului și a precizat faptul că atât proiectele de cercetare-dezvoltare, cât și programele de achiziție trebuie să vizeze un echilibru în dotarea categoriilor de forțe.


Secția Presă