Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 237


Ședință extraordinară a Colegiului Ministerului Apărării Naționale


Ministrul apărării naționale, Adrian Țuțuianu, a prezidat marți, 1 august, la sediul M.Ap.N., ședința extraordinară a Colegiului Ministerului Apărării Naționale.

În cadrul discuțiilor a fost prezentat stadiul derulării programelor de înzestrare a armatei și proiecția acestora pe termen scurt, mediu și lung, în contextul alocării a două procente din PIB pentru următorii 10 ani, și au fost fundamentate propunerile M.Ap.N. cu privire la rectificarea bugetară. De asemenea, au fost trecute în revistă activitățile de cooperare internațională de pe agenda viitoare a ministerului și a fost făcută o analiză a învațământului militar, din punct de vedere al organizării și funcționării acestuia.

Pe agenda ședinței au mai figurat informări cu privire la nivelul de încadrare cu personal în M.Ap.N. și perspectiva până la sfârșitul acestui an, dar și la situația solicitărilor de transfer al unor imobile aflate în proprietatea statului și administrarea instituției militare.

La lucrări au participat șefii departamentelor și structurilor centrale ale ministerului.

***
Colegiul Ministerului Apărării Naționale este organ cu rol consultativ constituit la nivelul M.Ap.N., abilitat să analizeze și să propună ministrului apărării naționale măsuri în legătură cu documentele ce vizează aspectele majore ale armatei.
Colegiul își desfășoară activitatea în ședințe ordinare trimestriale sau în ședințe extraordinare, având rolul de a analiza problemele ce vizează, în principal, politica de apărare, organizarea, pregătirea și înzestrarea forțelor armate, capacitatea de reacție a armatei, participarea la exerciții sau misiuni în comun cu armatele altor țări.


Secția Presă