Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 353


Concluziile reuniunii SEDM și semnare memorandum cu Georgia


Secretarul de stat Mircea Dușa a participat, în perioada 10-11 octombrie, la Reuniunea miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), desfășurată la Batumi, Georgia.

În plenul reuniunii, șeful departamentului pentru politica de apărare și planificare a reafirmat susținerea pe care România o acordă, în cadrul SEDM, politicii ,,ușilor deschise” și procesului de revizuire strategică la nivelul inițiativei. Secretarul de stat a susținut importanța creșterii nivelului de interoperabilitate și de pregătire a Brigăzii din Europa de Sud-Est (SEEBRIG) la standardele NATO și a subliniat, în acest sens, contribuția României la realizarea unui plan de instruire pe termen lung, cu soluții practice de cooperare între Comandamentul SEEBRIG și comandamentele NATO din regiune.

,,Cooperarea regională este modalitatea concretă prin care ne menținem puternici și solidari, România fiind un promotor al abordării regionale, în zona Mării Negre și în Balcani. Este necesar să consolidăm procesul SEDM, ca principală inițiativă regională în domeniul apărării, pentru a asigura menținerea climatului de securitate și stabilitate,” a afirmat Mircea Dușa.

În marja reuniunii, oficialul MApN a avut o întâlnire bilaterală cu prim-locțiitorul ministrului apărării din Georgia, Lela Chikovani. Printre temele abordate s-au numărat stadiul și perspectivele relației de cooperare în domeniul apărării dintre cele două state. Mircea Dușa a remarcat progresele făcute de Georgia în reformarea sectorului de apărare și a evidențiat contribuția țării noastre la acest proces. În context, a reafirmat susținerea pentru intensificarea activităților de instruire și a exercițiilor comune, precum și pentru continuarea participării militarilor georgieni la programe de pregătire în instituțiile de învățământ militar din România.

La finalul întâlnirii, cei doi oficiali au semnat ,,Memorandumul de Înțelegere privind asigurarea reciprocă a sprijinului națiunii-gazdă”. Documentul va facilita acordarea, în condiții de reciprocitate, a suportului pentru desfășurarea de operații militare și instruire în comun.


Secția Presă