Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 432


Întâlnirea ministrului apărării naționale cu omologul leton


Luni, 18 decembrie, ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, l-a primit, la sediul ministerului, pe ministrul leton al apărării, Raimonds Bergmanis, aflat într-o vizită oficială în România.

Agenda discuțiilor a inclus subiecte referitoare la cooperarea în domeniul apărării, atât în context bilateral, cât și în cadrul NATO și UE.

Încă de debutul discuțiilor, ministrul român al apărării a declarat faptul că „înființarea structurilor NATO, atât în România, cât și în Letonia, alături de cele din Bulgaria, Estonia, Lituania și Polonia, au transmis un semnal puternic de reasigurare și de solidaritate aliată, în actualul context internațional complex”.

În context, ministrul Fifor a subliniat determinarea de a crește nivelul de operativitate al Forțelor Armate Române, inclusiv prin înzestrarea cu sisteme și echipamente moderne.

Cei doi oficiali au confirmat dorința comună de a întări cooperarea pe toate palierele, inclusiv în ceea ce privește proiectele de dezvoltare a capabilităților militare multinaționale, derulate la nivelul structurilor internaționale din care România și Letonia fac parte.

Cu această ocazie, cei doi miniștri au semnat un nou Acord între Ministerul Apărării Naționale din România și Ministerul Apărării Naționale din Republica Letonă privind cooperarea în domeniul militar, document ce va permite identificarea și fructificarea unor noi oportunități de colaborare între cele două state în domeniul apărării.


Biroul presă