Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Maior Constantin Spînu

 


Comunicat nr. 185


Vizita în România a șefului Statului Major General al armatei statului Qatar


În perioada 19-22 mai a.c., o delegație militară condusă de șeful Statului Major General al armatei statului Qatar, general-maior Hamad bin Ali Al-Attiyah, va efectua o vizită în România, la invitația șefului Statului Major General, general dr. Eugen Bădălan.

Pe parcursul discuțiilor oficiale vor fi studiate aspectele practice ale relațiilor militare bilaterale, stadiul actual și perspectivele colaborării în domeniul tehnico-militar și vor fi prezentate informări cu privire la participarea militarilor români la misiuni multinaționale.

De asemenea, vor fi analizate aspecte referitoare la “Istanbul Cooperation Initiative” și la experiența armatei române în cadrul Parteneriatului pentru Pace.
În programul vizitei este prevăzută primirea delegației militare din Qatar de ministrul apărării naționale, Teodor Atanasiu.



Biroul de Presa al M.Ap.N.