Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Carmen Constantin

 


Comunicat nr. 418


Vizită a conducerii UNAp în Egipt



O delegație a Universității Naționale de Apărare „Carol I", condusă de către rectorul instituției, generalul Mircea Mureșan, va efectua în perioada 6-9 noiembrie a.c. o vizită la Academia Militară „Nasser" din Republica Arabă Egipt.

Cu acest prilej, cele două părți vor discuta despre elaborarea planurilor și programelor de învățământ, colaborarea în domeniul cercetării științifice, realizarea în comun a unor publicații și depre schimbul de specialiști.

Generalul Mureșan va susține, pentru profesorii și cursanții Academiei Militare „Nasser", doua prezentări - „Organizarea învățământului militar superior românesc" și „Percepția la nivelul Universității Naționale de Apărare „Carol I" a evoluțiilor politico - militare și de securitate din Orientul Mijlociu".

Activitatea se înscrie în cadrul general de dezvoltare a relațiilor bilaterale în domeniul învățământului militar superior cu Republica Arabă Egipt.







Biroul de Presă al Ministerului Apărării