Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Mihai Ursache

 


Comunicat nr. 224


Oaspeți germani la sediul Ministerului Apărării


Ministrul Apărării, Teodor Meleșcanu, l-a primit astăzi, 26 iunie 2007, pe Christian Schmidt, secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul în Ministerul Apărării al Republicii Federale Germania.

Secretarul de stat german efectuează o vizită oficială în România la invitația secretarului de stat și șef al Departamentului pentru Politica de Apărare și Planificare, Corneliu Dobrițoiu.

Pe timpul discuțiilor de la Ministerul Apărării, au fost abordate aspecte de interes reciproc privind situația actuală din Balcanii de Vest și regiunea Mării Negre, participarea României în operațiuni în sprijinul păcii, precum și Politica Europeană de Securitate și Apărare. S-a discutat, de asemenea, despre transformarea NATO, rolul UE și NATO în zona Mării Negre și Caucaz, cooperarea militară bilaterală.

În programul delegației germane sunt prevăzute primiri la șeful Statului Major General, amiral dr. Gheorghe Marin, la Comisia pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Senatul României, precum și la Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Țării.


Biroul de Presă al Ministerului Apărării