Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Lt.col. Leonard Mocanu, 0744 359491

 


Comunicat nr. 233


Vizita în România a Comandantului Suprem al Forțelor Aliate din Europa


Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul John CRADDOCK, va efectua, în zilele de 5 și 6 iulie, o vizită oficială în România, la invitația șefului Statului Major General, amiralul dr. Gheorghe Marin.

Programul vizitei include întâlniri și discuții oficiale cu șeful Statului Major General, primiri la Președinție, la Guvern și la Ministerul Apărării.

Vineri, 6 iulie, începând cu orele 08.00, oficialul NATO va susține o prelegere în aula Universității Naționale de Apărare, urmată, de la orele 09.00, de o conferință de presă.

Pe timpul discuțiilor oficiale vor fi abordate subiecte vizând participarea României la operațiile conduse de NATO și la cele ale coalițiilor de forțe în Irak și Afganistan, la structura de comandă și de forțe a NATO, precum și aspecte privind transformarea Armatei României și ale cooperării militare internaționale.

Jurnaliștii acreditați la Ministerul Apărării, interesați să participe la conferința de presă, sunt rugați să-și confirme prezența la activitate la Biroul de Presă al M.Ap., tel./fax: 319.60.22, până joi, 5 iulie, orele 16.00.

Reprezentanții instituțiilor de presă care doresc realizarea de transmisiuni în direct sunt rugați să transmită la Biroul de Presă solicitări de acreditare, tot până joi, 5 iulie, orele 16.00. Solicitarea trebuie să cuprindă date referitoare la echipele tehnice (date C.I. sau legitimație presă) și la mijloacele auto (număr de înmatriculare și datele conducătorului auto).

Accesul jurnaliștilor în sala destinată conferinței de presă se va face între orele 08.15-08.55, pe la intrarea principală în Universitatea Națională de Apărare, dinspre Piața Eroilor, iar mijloacele tehnice vor fi parcate pe aleea principală de acces în obiectiv.
***
Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa – SACEUR - este membrul Comitetului Militar al NATO - cea mai înaltă autoritate militară a Alianței – responsabil cu stabilirea liniilor directoare și conducerii operațiilor și misiunilor militare ale NATO. SACEUR este un ofițer al armatei SUA cu grad de general sau similar acestuia. SACEUR exercită comanda de la Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SHAPE) cu sediul la Casteau, Mons, Belgia.
El este, totodată, responsabil cu conducera planificării militare, identificarea și emiterea cerințelor de forțe necesare îndeplinirii întregului spectru de misiuni ale Alianței, ce include promovarea stabilității, participarea la managementul crizelor și asigurarea unei apărări eficiente.
SACEUR este numit de către președintele Statelor Unite ale Americii, iar numirea acestuia este aprobată de către Consiliul Nord-Atlantic al Alianței.
Din decembrie 2006, funcția este îndeplinită de generalul John CRADDOCK.



Biroul de Presă al Ministerului Apărării