Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: F.P.Mihai Ursache

 


Comunicat nr. 343


COMUNICAT


Vineri, 24 octombrie a.c., în cadrul lucrărilor celei de-a 5-a Reuniuni a miniștrilor apărării din țările membre CENCOOP (Cooperarea Națiunilor Central-Europene în Sprijinul Păcii) care se desfășoară la Graz, în Austria, secretarul de stat și șef al Departamentului pentru Relații cu Parlamentul, Armonizare Legislativă și Relații Publice, domnul Sorin Encuțescu, a prezentat poziția oficială a Ministerului Apărării Naționale cu privire la Securitatea și Politica Europeană de Apărare, precum și cu privire la rolul Uniunii Europene în managementul crizelor.

“Ca viitor membru NATO și UE, România va spori eforturile pentru promovarea stabilității zonei sud/est europene și pentru creșterea încrederii reciproce, în acord cu preocupările comunității internaționale”, a spus domnul Encuțescu.
Domnia sa a prezentat de asemenea, oferta de forțe a României pentru înființarea unității multinaționale specializate de poliție militară și a elementelor de colaborare militari-civili (CIMIC) care urmează a fi dislocate în Bosnia-Herțegovina, în cadrul unei misiuni în sprijinul păcii sub comanda NATO și UE - un pluton de poliție militară și elemente CIMIC.

În finalul reuniunii, domnul Sorin Encuțescu a participat la conferința de presă comună a miniștrilor apărării din țările membre CENCOOP, la Hotelul Wiesler din Graz.
Reprezentantul Ministerului român al Apărării Naționale a propus ca țările CENCOOP să se angajeze în sprijinirea Bosniei–Herțegovina, precum și a Serbiei și Muntenegrului pentru a accede la Programul PfP.





Biroul de Presa al M.Ap.N.