Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Maior Daniel Anghel

 


Comunicat nr. 146


COMUNICAT


Astăzi, 15 aprilie a.c., ora 14.30 (ora Belgiei), șeful Statului Major General al Armatei României, general dr. Mihail Popescu, însoțit de șefii categoriilor de forțe armate ale României, a participat la ceremonialul ridicării drapelului României în fața sediului Comandamentului Suprem Aliat din Europa, SHAPE, de la Mons, Belgia.

Drapelul țării noastre a fost preluat de la generalul James L. Jones, comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa, SACEUR, și apoi ridicat pe catarg în acordurile imnului național de plutonierul major Nicușor Bălan, de la reprezentanța Statului Major General la SHAPE, respectiv de sergentul major Răzvan Voicu și sergentul Daniel Mihai, de la Regimentul 30 Gardă și Protocol.

Adresându-se celor prezenți, generalul Jones a spus: “Este necesar ca toate statele Alianței să parcurgă un proces de transformare internă a structurilor de apărare, deci și de la noii membri se așteaptă să continue eforturile pentru creșterea capabilităților și a gradului de interoperabilitate ale forțelor NATO.

Pe măsură ce NATO contribuie la operațiunile în desfășurare în întreaga lume, eforturile voastre susținute de a asigura forțe și capabilități pentru aceste misiuni militare vor fi de o importanță deosebită. De asemenea, propunerile noilor aliați privind dezvoltarea acestor forțe vor fi binevenite”.

Pe timpul vizitei, delegația militară română a avut o întâlnire cu membrii reprezentanței Statului Major General la SHAPE, ocazie cu care a fost informată în legătură cu problemele legate de instalarea reprezentanței noastre într-un nou sediu.




Biroul de Presa al M.Ap.N.