Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 272


Întâlniri ale ministrului apărării naționale cu reprezentanți ai principalelor companii din industria de apărare americană


În cadrul vizitei oficiale în Statele Unite ale Americii, ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, a avut o serie de întrevederi cu reprezentanți ai companiilor Bell Helicopter, Boeing, Raytheon și Lockeed Martin, la sediile lor din Washington D.C.

Oficialul român a fost însoțit de către secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat și de șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă.

Discuțiile cu reprezentanții companiilor americane s-au axat, cu precădere, asupra posibilităților de cooperare în domeniul industriei de apărare.

Cu acest prilej, ministrul Fifor a reiterat intenția Guvernului României ca derularea tuturor programelor naționale de achiziții strategice să fie realizată în condițiile cooperării industriale în domeniul apărării și transferului de tehnologie și know-how în industria de apărare românească.

De asemenea, ministrul Mihai Fifor a precizat că, în contextul alocării a două procente din PIB pentru apărare, pentru cel puțin 10 ani, începând cu anul 2017, România a demarat un program de achiziții care să răspundă necesităților de creștere a capabilităților naționale de apărare și care, în același timp, să contribuie la consolidarea statutului țării noastre ca aliat și partener credibil și solid în regiunea Mării Negre.


Biroul presă